Eco-Scoala

"Sănătatea –stil de viață sănătos"

Una din temele abordate în cadrul  programului Eco-școala  este „Sănătatea –stil de viață sănătos”

Astfel că, în cadrul activităților curriculare, am prezentat și desfășurat periodic activități despre importanța unei alimentații sănătoase, folosind mai multe metode pentru a afla  lucruri interesante despre beneficiile și importanța adoptării unui stil de viață sănătos. Ca o provocare pentru consumul de alimente sănătoase la micul dejun, am lansat concursul „Cel mai haios și sănătos pachețel de prichindel” ajuns la ediția a IV-a . 

    Copiii, alături de părinții lor, au dat dovadă de creativitate și originalitate în pregătirea pachețelului pentru micul dejun, folosind diverse alimente –fructe, legume, lactate, etc pentru realizarea unor sandvișuri sau preparate culinare simple.

          Scopul acestei activități este de a dezvolta mai mult interesul copiilor pentru consumul de fructe, legume și produse lactate, dezvoltarea unor comportamente de menținere a sănătății personale, dar și de a-i educa pe copii în privința unei alimentații corecte încă de la vârste fragede.

Obiectivele propuse au fost atinse, acest lucru observându-se în faptul că fiecare copil și-a însușit cunoștințele despre ce înseamnă o alimentație sănătoasă, dar și prin faptul că pachețele pentru micul dejun s-au schimbat, majoritatea consumând alimente sănătoase zilnic.

        Menționăm că la nivelul unității am ales ca ziua de marți să o numim „Ziua vegetarienilor”, copiii  având un pachețel doar din legume sau fructe, părinții apreciind toate acțiunile pro-stil de viață sănătos.

  La concurs au participat 42 de copii, dintre care 16 au obținut premiul I, 13 au obținut premiul II, 7 au obținut premiul III și 6 au obținut MENȚIUNE.

 Data: 27.03.2023

Tema activității: „Ziua experimentelor fel de fel”
Mijloc de realizare: experimente-activități practice de învățare
Grupa: mare, mijlocie, mică
Coordonatorul acțiunii: Ciobanu Ștefana, Badea Diana, Marin Vicuța și Trocaru Kety

           Desfășurarea activității:

În cadrul programului “Școala Altfel” am realizat și activități Eco: „Ziua experimentelor”, care s-a  realizat la nivelul unității. 

Echipa Miss experiment, prof. Badea Diana și prof. Ciobanu Steluța, coordonatoarele de la grupele mari, au surprins audiența cu prezentarea unor experimente care au scos in evidență importanța unei alimentații și igiene sănătoase, precum și a efectelor ce pot apărea asupra solului și plantelor atunci când noi prin acțiunile noastre, poluăm mediul înconjurător.

Echipa Micii curioși, (pentru grupele mici) coordonată de doamnele prof. Marin Vicuța și Trocaru Kety, au pornit de la ideea că Dumnezeu a creat natura într-un mod minunat: cu plante - flori- copaci- care ne sunt de mare ajutor. Ceea ce nu știm este că în natură se întâmplă multe lucruri- sunt multe reacții chimice și fizice care pot influența sănătatea naturii și viața noastră. 

Ca experimente amintim: 
1. Erupția vulcanului
2. Efectul gazului rezultat din interactiune oțetului cu bicarbonatul
3. Cum se formează ploaia
4. Densitatea apei și a uleiului 
5. Concentrația de sare în apă poate menține obiecte la suprafață 
6. Cum se hrănesc florile - a rămas sub observare 
7. Absorbția culorilor (amestecul culorilor)

Scopul activității: Înțelegerea acțiunilor oamenilor care pot provoca dezechilibre ale ecosistemului uman și nu numai



Data: 3.03.2023
Tema activității:
„Deșeuri reciclăm, în artă le transformăm!”
Mijloc de realizare: concurs regional
Grupa: preșcolari și elevi din ciclul primar 
Coordonatorul acțiunii: Ciobanu Ștefana și Marin Vicuța       
Desfășurarea activițății: Școala Gimnazială Particulară Ethos a desfășurat prima etapă a Concursului regional „Deșeuri reciclăm, în artă le transformăm”, atât fizic, cât și online, prin trimiterea foto a lucrărilor pentru concurs.

Scopul activității: Înțelegerea rolului uriaș pe care îl avem procesul de reciclare selectivă a deșeurilor, valorificându-le și transformându-le în lucruri utile și creative.